vineri, 8 iunie 2012

Înmulţirea pe degete

În acest articol  voi descrie o metodă pentru efectuarea înmulțirii folosind degetele. Pentru a folosi această metodă elevul trebuie să cunoască în primul rând tabla înmulțirii până la 5 (în general elevii nu întâmpină dificultăți deosebite în a învăța tabla înmulțirii până la 5). Dificultățile apar la memorarea înmulțirilor cu cifre mai mari decât 5.

Multiplicare pe degete este o strategie pentru înmulțirea numerelor de la 6 la 10. Ideea metodei constă în a asocia numerele de la  6 la 10 pentru fiecare deget pe ambele maini (vezi Figura 1): 6 la  degetul mic, 7 la degetul inelar, 8 la degetul mijlociu, 9 la degetul arătător şi 10 la degetul mare.
Figura 1
Pentru a multiplica, parcurgeți următoarele etape (a se vedea Figura 2):
(1) Conectaţi degetele atribuite numerele pe care  doriți să le înmulțiți. De exemplu, în multiplicarea 8 şi 7, vom conecta degetul mijlociu de la mâna stângă şi inelarul de la mâna dreaptă.
(2) În continuare, pentru fiecare din degetele conectate și cele sub ele atribuim valoarea 10. În total 5 degete. Deci în total vom avea 5x10=50.
(3) În continuare, luăm în calcul numărul degetelor rămase de la fiecare mână. În cazul de față, la mâna stângă avem 2 degete iar la mâna dreaptă 3 degete. Înmulțim 2x3=6.
(4) În final obținem 8x7=50+6=56.

Figura 2
În al doilea exemplu (a se vedea Figura 3), am înmulțit 7 şi 9. Facem acest lucru prin conectarea degetului inelar de la mâna stângă  şi  a degetului arătător de la mâna dreaptă. Pentru fiecare din degetele conectate și cele sub ele atribuim valoarea 10. În total 6 degete. În total vom avea 6x10=60. În continuare, luăm în calcul numărul degetelor rămase de la fiecare mână. În cazul de față, la mâna stângă avem 3 degete iar la mâna dreaptă 1 deget. Înmulțim 3x1=3. În final obținem 7x9=60+3=63.

Figura 3
Acum, încercaţi să efectuați înmulţirea numerelor:  8 şi 6; 8 și 8; 9 şi 6.

Vă invit să citiţi şi articolul de aici
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More